Un mediu de cultura poate fi definit ca un suport nutritiv steril, care permite dezvoltarea si studiul unui microorganism in afara nisei ecologice naturale.
Pentru a permite dezvoltarea microorganismelor orice mediu de cultura trebuie sa indeplineasca anumite conditii:
- sa contina substante nutritive necesare metabolismului bacterian;
- sa aiba o anumita reactie (pH) in limitele careia se poate dezvolta bacteria;
- sa corespunda particularitatilor fiziologice ale bacteriilor, tinand cont de tipul lor respirator;
- sa fie steril.
Datorita folosirii acestor medii, in care formula tuturor substantelor componente este cunoscuta si, mai ales, datorita incorporarii de constituenti marcati radioactiv, s-au putut elucida o serie intreaga de procese metabolice, aratindu-se etapele pe care le parcurg diversele substante in biosinteza celulara.
Cunoscandu-se insusirile germenilor studiati, conditiile lor optime de dezvoltare, bacteriologul trebuie sa foloseasca mediile cele mai eficiente si indicate pentru izolare, identificare si crestere, in functie de specia microorganismului de interes.